În goana spre perfecțiune

E seară. Arome de vanilie și scorțișoară îmbracă camera-n parfum, iar eu vă scriu. Pe fundal se-aude vocea lui Dany Koker din deja celebra emisiune Colecția de la Count`s Kustoms de pe History. Din când în când mai arunc un ochi să mai văd o mașină tunată sau un tatuaj bine făcut. Rar se-ntâmplă să stau singură în casă și televizorul să nu fie deschis, măcar așa, pentru fundal sonor. A devenit parte din viața mea și oricât aș încerca să mă-ndepărtez de el, pur și simplu nu pot, cum intru, pun mâna pe telecomandă și-l deschid, oare sunt singura care pățește asta?

lg-lb650v-1

Nu am pretenții mari de la un televizor, să aibă o mărime cât de cât acceptabilă și să poată fi pus pe perete, căci micuța garsonieră nu-mi permite luxul de-al așeza și pe el pe-o comodă drăguță. Nici nu știu când am trecut de la televizoare cu tub la cele LED și mai nou, acum televizorele Smart 3D și cele curbate. Mă întreb oare, ce mai urmează?

Suntem în goană după tehnologie, după perfecțiune, după cele mai noi apariții și parcă atunci când reușim să punem deoparte cele X sute de lei pentru televizorul mult visat, nu trece mult și bucuria dispare cu apariția unuia mai nou, mai mare, mai performant și-o luăm de la capăt. Totuși, nu condamn pe nimeni, suntem în secolul vitezei, iar toată această evoluție caracterizează lumea-n care trăim acum.

Cred că știți și voi cât de special este atunci când dăm peste un film vechi, preferabil românesc, din acela alb-negru ”de pe timpuri”. Ei bine, puțini mai țin minte cum era când toate teleimages (2)vizoarele erau alb negru, când acel singur post pe care-l prindeam și acele câteva ore pe zi de televiziune erau asemeni unei guri de aer proaspăt și cel mai important, acele câteva momente erau un bun prilej de-a sta alături de familie, de cei dragi, căci, pe-atunci nu era un must să ai tv în fiecare cameră, ci erai privelegiat dacă-ți permiteai luxul de-a avea chiar și unul singur. Și uite-așa, seara la șapte toată lumea se aduna în jurul televizorului, familie, vecini, prieteni, și adulmecau cele câteva minute de divertisment

E evident galopul în care-am pornit și adevărat spuse John Lennon când a afirmat că dacă toată lumea ar cere pace în loc de încă un televizor, atunci ar fi pace în lume.Uite-așa, sărind de la minunea televizorului cu tub la cel LED și-acum la Smart tv și cine știe ce va mai urma îmi dau seama că ceea ce ne caracterizează este atingerea perfecțiunii în orice domeniu.

monline_1

Și dacă tot vorbim de perfecțiune, să vorbim despre trend-urile actuale până nu se învechesc și acestea și ne vom trezi cu un Smart tv vintage cât ai bate din palme.Am spun că nu mă atrag neapărat cele mai noi apariții, însă dacă bugetul de student mi-ar permite nu aș spune nu, și vreau, nu vreau, tot ma lovesc de cele mai noi tehnologii peste tot și recunosc, mă atrag. Zilele trecute, pierzând vremea făcând ceva super important pe internet, am ajuns pe magazinul MarketOnline.ro, cunoștință veche de altfel, însă de-astă dată nu m-am mai dus țintă către categoria de îngrijire personală sau cea de aparate foto cum obișnuiam, ci m-am lăsat vrăjită de aceste televizioare, mai precis acest televizior Smart tv, era și vremea aș spune.

Cinema3_D

Nu știu să vă spun ce m-a atras la el, culorile, funcțiile mult prea multe ce-mi păreau hieroglife sau prețul exorbitant, ideea e că televizorul m-a atras ca un magnet! Primul lucru care l-am remarcat e că e 3D (era și culmea să nu observ, scria cu litere de-o șcheopă-n denumirea produsului) și m-a tentat ideea de a avea un cinema acasă, uneori mi se întâmplă să am chef de un film 3D, dar să stau în casă-n același timp, fără a mă deplasa la cinema sau uneori, pur și simplu, nu găsesc ceva pe placul meu. Această funcție mi-ar ușura cu siguranță viața! Probabil mă considerați naivă, însă asta m-a atras din start, plus culorile supeeer clare, recunosc și asta. Apoi, după momentul impactului, am realizat. Acest tv, nu este doar tv, este tot ceea ce s-a descoperit în ultimile decenii într-un singur aparat!

Stable_ScreenEi bine, cum să nu-mi doresc să stau în pat și să-mi citesc blogurile preferate la cafeaua de dimineață, cum să nu vreau să pun melodia preferată de pe smartphone cu o simplă mișcare a mâinii pe o sonorizare cu mult superioară ca cea a smart tv-ului, cum să spun nu jocurilor alături de prieteni cu o asemenea claritate și asemenea dimensiune a ecranului? Spune-ți și voi, cum să-i reziști?

E drept, plăcerea adunării familiei în jurul televizorului alb negru, cum era pe vremuri, s-a diminuat, dar și oamenii s-au schimbat, totul s-a schimbat radical și nu ne putem opune acestei goane spre mai mult, suntem parte din ea. Poate nepoții noștri nu vor mai spune colegilor că s-au uitat la Ciocănitoare Woody cu bunica stând pe cuptor, ci vor spune că au văzut filme animate cu bunicii sau au învățat un cântec nou despre animale făcând karaoke cu ăi bătrâni. Poate nu-i un lucru rău că lucrurile evoluează, trebuie să știm unde să punem stop, să știm când e prea mult, însă nu ne putem pune contra curentului, face parte din viața noastră, din noi…

Voi ce amintiri aveți de pe vremea televizoarelor alb negru? Ați spune da unui Smart Tv?

Acest articol a fost scris pentru proba a 5-a din cadrul competițiel SuperBlog 2014

Anunțuri

2 gânduri despre “În goana spre perfecțiune

  1. Filmele alb-negru sunt deja o amintire,o amintire din vremurile cand mai mergeam si la cinematograf iar televizorul era un lux.Acum e un lux sa ai un televizor cat mai performant ,nu toti ne putem permite! Merg si cele vechi, color si grele…ca ale mele (trei!)dar, superficialitatea emisiunilor,dorinta moderatorilor de a avea un rating cat mai ridicat,ma obliga sa le tin mai mult inchise.Citesc o carte…

    • Adevarul este ca emisiunile se degradeaza teribil de la un an la altul, de asta le si prefer pe cele din afara.Mai grav e ca uita copii si se contamineaza cu fel si fel expresii vulgare si le se pare ok sa se comporte si sa vorbeasca asa, doar au vazut la tv…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s