My guilty pleasure- Ce să faci cu 88.000 de lei?

images (1)

Chiar așa, tu ce-ai face cu 88.000 de lei?

Se spune că banii n-aduc fericirea, însă, hai să nu ne mai ascundem după deget și s-o recunoaștem, cu toții ne bucurăm când obținem câte-un câștig datorită căruia să ne facem o plăcere cât de mică acolo. Dar ce te faci atunci când dai peste-o sumă colosală, cum ar fi 88.000 de lei!?

Ei bine, da, niciodată nu mi-am pus problema ce-aș face dacă aș avea o sumă mare de bani pe care s-o cheltui după bunul meu plac, însă când felul în care-i cheltui e singura problemă, atunci cerul este limita, așa că, să dăm frâu liber dorințelor!

Să vă spun ce-aș face eu. Primul și primul lucru ar fi un refresh al garderobei cum s-ar zice, mi-aș reînnoi garderoba de la A la Z fără a mă uita la preț gândindu-mă că trebuie să-mi ajungă și pentru aia și pentru aialaltă, știți voi, treburi zilnice. După ce ne-am pus la punct garderoba trecem la adevăratul vis care așteaptă să fie îndeplinit, căci hainele au fost așa, un fel de acomodare cu noua viață.

descărcare

Cred că ați observat că-mi place destul de mult să scriu despre destinații de vacantă, țări exotice sau încărcate de istorie. Deși n-am apucat încă să părăsesc meleagurile mioritice, îmi permit să visez și dacă aș putea să plec acum, chiar în minutul ăsta unde îmi doresc, aș alege Florența fără a mai sta pe gânduri. Recunosc, am perioade și perioade, pot să-mi schimb preferințele de la o lună la alta, însă acum aceasta e destinația unde vreau să ajung.

Poate vă întrebați de ce nu aleg o mașină, o casă sau, în fine, ceva material. Ei bine, când îți permiți orice parcă nu mai alergi după lucruri materiale, ci după experiențe, așa că o vacantă pe termen nelimitat este exact ceea ce-mi doresc. Aș merge la degustări de vin, aș vizitata toate locurile încărcate cu istorie, aș admira arhitectura și m-aș hrăni cu aerul cu iz de artă și aș testa toate specialitățile culinare în spatele cărora se află secrete cunoscute doar de oamenii locului.

Sună bine, nu?

logo-avbs-credit-300x170web

Ok, ok. Să revenim puțin cu picioarele pe pământ și să explic cum facem rost de suma minune, fără ascunzișuri, fără comisioane de care nu știm! Să dăm cărțile pe față! Ca tot omul, pentru satisfacerea acestei nebunii egoiste se datorează unui credit. Nu vă speriați, nu e ceea ce pare, este vorba despre un credit nevoi personale de la AVBS, iar dacă încă sunteți reticienți vă mai dau o veste, bună, zic eu. Cu ajutorul acestui calculator credit puteți să vă calculați propriul credit de nevoi personale și ai posibiltatea de a aplica pentru un credit direct de pe telefonul mobil. Așa că, puteți decide singuri acum ceea ce este potrivit pentru voi, fără a fi mituiți cu vorbe dulci de personale ce le promovează la bănci, știu că mulți sunteți mai slabi de îngeri, ca și mine de altfel și văd doar partea plină a paharului, dar cu AVBS credit totul devine transparent și sigur. Apropo, aplicația este acum disponibilă pe Android și iOS, iar după ce o descărcați gratuit pe smartphone, introduceți codului unic 0001 și aveți liber la calcularea creditului ideal pentru voi!

Revenind la întrebarea inițială, tu ce-ai face cu 88.000 de lei?

Anunțuri

Un gând despre “My guilty pleasure- Ce să faci cu 88.000 de lei?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s